În perioada 23-25 aprilie 2012 are loc la Chicago summit-ul mondial al laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace, un eveniment organizat în strânsă colaborare cu fundaţia lui Gorbaciov care are loc anul acesta la Universitatea Illinois din Chicago.
Ieri au avut loc primele sesiuni ale acestei reuniuni la nivel înalt (ceremonia de deschidere începând la ora locală 13:00), ocazie cu care au fost susţinute două dezbateri cu urmatoarele teme:
"Noi provocări pentru Pace" (Mikhail Gorbachev, Lech Wałęsa, Frederik Willem de Klerk şi Jimmy Carter) - o dezbatere la care au participat patru foşti şefi de stat de pe patru continente - şi
"Investind în Pace" (Prof. Muhammad Yunus, Telma Viale, E.S. Ambasadorul Thomas Stelzer, Dr. Rajendra Kumar Pachauri şi Alexander Liebeskind).
Astăzi au fost reluate lucrările acestui eveniment, constând tot în două sesiuni:
"O persoană poate face diferenţa" (Frederik Willem de Klerk, Lech Wałęsa, Shan Cretin, Steve Goose şi Dr. Bruce Lampard) şi
"Femeile care făuresc pacea" (Dr. Shirin Ebadi, Prof. Jody Williams, Suzanne Nossel, Udo Janz şi Caryl Stern).

În cadrul primei sesiuni de astăzi, fostul Preşedinte Lech Wałęsa a ţinut să menţioneze faptul că
"Conceptul meu de democraţie are 3 componenete: Legislaţie pentru a putea fi ales preşedinte, şansa ca oamenii să poată profita de aceasta, mărimea contului bancar al fiecăruia. Aceasta este definiţia pe care mi-o doresc a mi-o aminti-o de la această conferinţă".
Lech Wałęsa a avut şi o intervenţie prin care a reamintit de deţinatorul premiului Nobel pentru Pace din China. De asemenea, a spus că el şi Gorbaciov au fost combatanţi pentru că lumea la acea vreme era aşa cum era. A spus
"chiar şi dacă eşuezi poţi primi un Premiu Nobel pentru Pace"... Acesta a afirmat şi că nu ştie dacă el sau Gorbaciov îşi pot aroga titlul de câştigător... trebuie să vedem ce a lasat fiecare în parte, a adăugat fostul lider.
La finalul acestei prime sesiuni de astăzi a avut loc şi o ceremonie specială de decernare a unui premiu numit "Medalia Activismului", primul laureat al acestui premiu fiind o tânără cu dizabilităţi din Africa de Sud. Premiul a fost acordat de fostul şef de la Pretoria.

Frederik Willem de Klerk: "Organizatorii acestui eveniment au decis să acorde un nou premiu: Medalia Activismului. Acum prezentăm acest premiu primului câştigător al acestei medalii. Este o persoană specială şi tânără care deja de la o vârstă fragedă a inspirat mulţi tineri şi adulţi. O să urmărim acum un video special despre premianta noastră: Michaela Mycroft". A fost un moment foarte emoţionant.
Mâine sunt reluate sesiuni şi, conform celor stabilite până la ceastă oră, ultima sesiune va beneficia de prezenţa comună a lui Dalai Lama şi a ultimului lider al URSS.